Raspuns

Dezamăgirea este cel mai moralizator sentiment; nu este întodeauna un lucru rău sa fii dezamăgit,uneori este chiar o condiție a fericirii sau o necesitate a maturizării. Oamenii puternici cunosc de foarte multe ori dezamăgirea, fie ea sentimentală, profesională, voită sau întâmplătoare. Într-o lume a dezamăgirilor si a corpurilor care au bani în loc de suflete, case în loc de sentimente, mașini în loc de ochi, buze acrite de răutate în schimbul celor îndulcite de iubire...prefer să fiu un om puternic sau ”un om al dezamăgirilor” pentru că fericirea mea este mai apoape decât aș putea  crede; Prefer să îmi pun sufletul pe tavă și să dau tot ce am mai bun din mine celor cu care interacționez,chiar dacă mâine voi cunoaște iarăși dezamăgirea. Eu voi pierde doar timp, ceilalți mă vor pierde pe mine si eu...”eu nu sunt restul,restul nu e eu”. Voi rămâne cu amintiri și lecții de viață de fiecare dată și poate într-un sfârsit o să îmi dau seama că nimic nu e ceea ce pare: că prietenii nu sunt prieteni până la capăt, că iubirile se consumă, că succesul te schimbă, că binele se uita cel mai repede, că ”interesul poartă fesul”,că viața te răsplătește si pentru bine și pentru RĂU, că există o lege nescrisă care spune că oamenii care împart sentimente ”trebuie sa aibă aceeasi orientare profesională”, o să încerc să îmi explic de ce daca nu esti student la medicina esti vazut ca avand un ”handicap” sau de ce un eșec te definește ca om...

O să fiu puternic,nu laș

Dar totuși,uneori suntem prea lași ca să facem ceea ce știm că e bine,la fel cum alteori suntem  prea lași ca să nu facem ceea ce știm că e rău.

Tot semn de lașitate -o lașitate masochistă însă- este să zaci într-o mlaștină cu otravă dulce,dulce...să te minți că îți place, că ți-e bine, că o iubești și că nu o să sfârșești suferind. Dar odata ce petreci mult timp acolo,mlaștina se va transforma într-un nisip mișcător din care îti va fi aproape imposibil să iesi...vei ieși poate,vei găsi  PUTEREA să ieși, dar vei fi incomplet; bucăți din tine vor rămâne în ”mlaștina pe care ai iubit-o” sau încă o iubești...

Ești puternic,nu laș

Însă si puternicii obosesc uneori

...si eu am obosit... 

Nu mai găsesc motivația să lupt cu morile de vânt, să mă chinui să explic lucruri care nu vor să fie înțelese, să cerșesc atenție, să simt ”gol”, să mă simt cenușă unde înainte eram flacară, să aștept timp și să primesc doar ”ocupat”, să aud vorbe care contrazic fapte; nu are sens sa ma mint frumos asa ca îmi iau geanta cu amintiri,gânduri,sentimente si ”morala” ,plec înapoi în lumea mea si tac. Cu riscul de a fi catalogata rea si ignoranta,aleg sa tac pentru ca tăcerea temperează punctele culminante și mângâie sufletele.

Sunt puternică,nu lașă!

Am fost rea și când eram bună...deci nu ar trebui să fie o problema.😆

Nu sunt rea, sunt REAlistă și dacă aleg sa ”cicălesc” nu o fac din răutate ci pentru că îmi pasă si sper la mai bine...

Și pană la urmă în dragoste și în război totul e permis...chiar și aparenta răutate 😏

Aș vrea să se mai vadă oameni așa răi ca mine,dar ”eu nu sunt restul,restul nu e eu”.

Ganduri de Craciun

De la Cer pan' la Pamant,

In inima, in suflet si-n gand,

A poposit Craciunul Sfant.

De Craciun toate drumurile duc acasa,

Gandurile ajung la o persoana aleasa.

Parca mai ieri asteptam un cadou imperial

Azi m-am uitat in jur si nu am mai vrut nimic material:

Am vrut sa ma imbogatesc pe plan spiritual,

Am vrut sa am zestre in cufarul sentimental.

Am vrut sa am oameni dragi aproape,

Iar pe cei ce ma trageau in jos sa-i tin departe.

Am vrut un gram de noroc

Si cu mine destinul sa nu mai fie escroc

Sa-mi dea reusita de care am nevoie si pe care o vreau

Reusita pentru care atatea bobarnace si piedici imi iau.

Ce-ar fi sa jucam Secret Santa cu ce avem in suflet?

Sa oferim iubire sincera nu doar un pamflet,

Sa impartim zambete si vorbe frumoase

Fara atitudini reci si orgolioase.

Sa rupem secunde din timpul nostru pretios

Pentru a trai minute intr-un mod luminos.

Ar fi frumos sa renuntam la greutatile care ne incarca Craciunul, sa nu mai caram poveri de rautate si ura zadarnica care nu ne ghideaza spre nimic bun ci din contra ne determina sa batem pasul pe loc. Sa ne deschidem usile sufletului pentru oameni frumosi,sa ne bucuram de micile bucurii care ne insenineaza viata...poate e important sa traim clipa,momentul,secunda pentru a atinge fericirea. Sa recunoastem ca toata lupta noastra disperata in valtoarea vietii se rezuma la dorinta/nevoia de a fi fericiti. 

Suntem fiinte simple care de Craciun nu isi doresc altceva decat caldura interioara, prietenii si familia aproape,iubire si...iubire.

Cele mai norocoase craciunite in seara aceasta vor sta in fata bradului bucurandu-se ca au pe cineva care sa le sarute pe frunte...iar cele mai putin norocoase ii vor lasa Mosului sub brad un bilet "Mosule,anul viitor trimite-mi pe cineva pentru care eu sa fiu cea mai importanta Craciunita!"

Craciun fericit alaturi de cei dragi! 

Da,mama!

Nu vreau sa accept vidul în iubire, Pentru universul nostru voi produce cea mai mare izbire, Și nu mi-e frica de durere, mi-e frica sa nu o simți tu Ceasurile bat a târziu  însă el tot nu mă aude Il rog,sa vina,poate nu se mai ascunde! Da,am în cap o valiza cu speranțe și  amintiri, Sunt alergica la sare, dar o deschid cu lacrimi Sa nu mă vadă nimeni În dragoste desfigurata. Da, am speranțe ca va fi bine Poate mâine va vrea sa vorbeasca cu mine Poate va hrăni și inima mea Cu o firimitura din atenția sa. Da,mamă,sunt îndrăgostită Pentru ca altfel nu-mi pot explica Şi n-am nevoie de morala ta Nu-mi spune că nu te-ai simțit și tu așa candva! Da,mamă,sunt disperată Vreau atenția lui si-l caut de fiecare dată Şi n-am nevoie de palma ta Nu-mi spune ca n-ai făcut și tu asta candva! Nu absenta ci indiferenta mă omoară Si-incerc sa mi-l alung de pe retina în fiecare seara Și nu mi-e teama ca mă sting,mi-e frica sa nu te stingi tu Îți jur ca nu-i mai verific activitatea virtuala Dar mă simt atât de goala... Îmi schimonesc fata a zâmbet doar când mă vezi tu... Da,tin in pumn un mănunchi de momente, Mi-e frica de sânge, dar mi le infing cu putere în minte Sa nu mă vadă nimeni În dragoste insangerata Mi-am dorit sa-mi scriu iubirea pe cea mai curata foaie M-am lăsat orbita,nu am văzut ca o caut în "gunoaie". Da,sunt vinovata ca îmi place, E suficient un singur cuvânt frumos Sa mă întoarcă cu susul în jos, Sa uit ce-am jurat și ce mi-am promis Nu-mi pasa...O ora cât sta cu mine trăiesc un vis! Da,mama am inima de suferință strânsă De săgeata lui Cupidon am fost impunsa, Și n-am nevoie de isteria ta Nu-mi spune că n-ai fost și tu ca mine candva!

Timpul ne constrange,

Timpul tace si plange,

Timpul nu uita,

Timpul ne scuipa,

Timpul nu ne lasa,

Timpul ne apasa.

Timpul ce anul asta ne-a fost dat,

Aproape s-a terminat

L-am irosit sau l-am fructificat

Faptele ne arata daca ne-am batut joc sau am luptat

La inceput, cand am primit clepsidra aurita,

Ne-am umflat in pene,am jurat ca n-o vom preda gaurita.

Clepsidra s-a intors demult

Din prostie,i-am mai dat cate un fault:

Am urat pe cine trebuia sa iubim

Am izgonit pe cine trebuia sa pretuim

Am lenevit cand trebuia sa muncim

La obligatii am semnat cu anonim

Timpul, asa cum il cunoastem consecvent

Si-a facut treaba,s-a miscat cu talent.

Daca am calcat pe bec,el a fost atent

Pentru fiecare greseala am primit absent.

Nu a asteptat sa ne trezim din letargie

Ne-a impulsionat cu energie,

Sa respectam ce-am promis la inceput

Sa nu spunem ca anul care a trecut, 

A trecut si atat:

Sa tipam ca in succes ne-am desfatat

Sa urlam ca doar binele l-am exploatat

Doar oameni faini ne-au inconjurat

Si atat...
Am trait ce-am vrut,cum am vrut
E doar vina noastra daca am dat putin sau mai mult!1

Nu suntem la fel

Ma vezi si te uiti sfidator la mine...
Te vad si-mi trezesti compasiune.

Te-apropii, ma pupi si-mi zambesti,
In mintea-ti ma scuipi,injuri si diseci.

Imi arcuiesc obrazul sa mi se vada gropita,
Te-am citit,nu ti-am muscat ispita.

Cine esti tu azi si acum
Sa iei lingouri din mine si sa le faci scrum?

Lasa-le la purtator,sunt prea grele pentru tine
Cara-ti cuferele goale doar de tine pline!

Cine esti tu in viata mea?
Imi stii amintirile,mi-ai cunoscut inima?

E usor sa ne autointitulam destepti,
Dar daca in ochii celorlalti nu suntem drepti?

Imi pot construi singura o imagine in societate,
Am putere,cap si talent pentru a-mi scrie o carte.

Spun asta cu toata sinceritatea si modestia,
Pe mine nu ma caracterizeaza falsitatea si mandria!

Daca vrei sa atragi prieteni si oameni cu caracter de partea ta
Te rog, nu ineca marea mea in mlastina ta!

Nu ajungi sa cunosti un om nici intr-o viata
Atat de multe masti poarta pe fata.

Fiecare e construit dupa propriul tipar,
Copilului sau orice familie ii da un dar.

Unii  sunt ordonati ca semintele intr-un bostan,
Rautatea legata de suflet, un suflet viclean.

In altii educatia a fost semanata odata cu furtuna,
Din bolovanul sufletesc ies serpi ce sufoca lumea.

Altii au fost crescuti ca albinele-n stup,
Ele abia cand sunt deranjate erup.

Cu bogatia si dulceata lor
Hranesc invidia mustelor

Care bazaie si fac scandal...in zadar
Poate impresioneaza un alt bazat bondar.

Albinele nu se irita, construiesc in continuare fagurii viitorului
Simplu, gura mare si razbunarea sunt armele prostului!

Poate actionez direct,la prima vedere,
Daca nu-mi placi, de la mine n-ai incredere.

Daca pe langa mine te alinti si te lingusesti
Nu faci decat sa ma scarbesti.

Daca nu vreau sa am de-a face cu tine
Asta nu inseamna ca sunt o statuie.

Prietenii mei pot confirma ca de-mi castigi increderea
Iti pun pe tava atentia, grija si inima mea!

Poate nu sunt tipul omului perfect,
Dar prin ce fac si zic, gandesc corect.

Poate ocolesc dezamagirea,
Si de asta nu stiu ce-i iubirea.

Poate intr-o lume superficiala,
Eu n-am o aliura stradala.

Sigur nu sunt ca tine
Si nimic nu-ti da dreptul sa vorbesti despre mine!

As putea sa ma transform intr-un om inodor,insipid,incolor
Sa vezi ce urat poti arata pe interior.

Da, esti frumoasa,toate fetele sunt frumoase
Pacat ca felul tau de-a fi trezeste idei suspicioase.

Lumea-i mare si plina de mincinosi
Ne-am transformat in cadavre, din oameni frumosi.

Candva aveam moralitate si uram rautatea
Azi avem nimic si iubim nocivitatea.

Candva aveam suflete si iubeam simplitatea,
Azi avem corpuri,uram demnitatea si iubim amoralitatea!

Ingeri rai sub cer pur,
Oameni slabi cu caracter impur.

!

Fiecare om isi are propriul glob de cristal,propria mana a destinului si propria apa de amintiri. Noi oamenii nu suntem singuri,globurile noastre nu sunt solitare; intre unele globuri se realizeaza o legatura, o atractie numita SENTIMENT. Sentimentele sunt funii invizibile care unesc globurile, insa se intampla ca acestea sa-si piarda din rigiditate, sa devina elastice...prea elastice...foarte elastice...slabe...din ce in ce mai slabe...rupte. Da,sentimentele se rup,dar nu se pot uita nici daca se vrea; din ruptura lor raman niste fibre pereche care intr-o zi,intr-o seara,intr-o noapte, odata vor fi asamblate de Mana Divina asemenea unor puzzle-uri si scaldate in apa moarta de amintiri comune care invie sufletele separate. In acel moment globurile se intalnesc...se intalnesc doar,nu se mai aproprie,funia nu se va mai lega la fel  de strans...nodul va fi prea strident pentru bataia pura a inimilor,le va pune piedica,le va face rau.

 Lumea este mica...lumea este o adunatura de globuri de cristal care se sparg,se lipesc, se reunesc intr-o imagine care nu mai spune nimic.O imagine neclara,cu cioburi care sunt pe cale sa se dezlipeasca iar si iar si sa ne zgarie,sa ne taie, doar cu o privire sa ne faca sa simtim durere. E o imagine goala,ale carei santuri umplute cu apa dulce a amintirilor reprezinta jerta  adusa pentru ce a fost si nu a putut continua!

Oamenii se (re)intalnesc...

L-am vazut acum,l-am vazut azi dupa ceva vreme. Spun ca l-am vazut, dar nu cred asta,doar l-am scrutat de cateva ori,n-am fost capabila de mai mult. Nu l-am privit profund, nu i-am absorbit corpul in retina mea,nu l-am deschis,nu l-am citit, nu i-am facut nimic pentru ca nu am simtit sa-i fac nimic.

Era la fel,era la fel ca intotdeauna,era asa cum il cunoscusem. Insa eu...eu nu mai eram eu. Amintirile si povestile pe care le-am inghetat in ziua in care m-a durut, azi s-au spart si cioburile s-au răsfrânt asupra mea: mi-au intrat in degete,mainile imi tremurau groaznic,inima-mi galopa in ultimul hal. Am simtit deasupra mea doi ochi,doi ochi străini care totuşi au reuşit să mă facă să-mi ţâşnească sângele în obraji, să-mi simt venele arzând din cauza unei presiuni...de data asta intunericul m-a salvat!

L-am simtit gol si transparent. Am cautat in el acel ceva ce nu demult adoram,n-am gasit originalul,era doar o urma...o urma care m-a facut sa simt ca mi-ar putea fi dor. Un impuls salbatic ca l-as putea lovi undeva ca sa simta o durere echivalenta cu cea pe care a trezit-o,atunci,in mine doar cu 2 cuvinte m-a facut sa-mi strang pumnii,dar nu avea rost; sunt prea delicata,am fost crescuta cu un obraz mult prea subtire ca sa ma transform intr-un om nesimtit pentru cineva care nu merita nimic de la mine. Apoi m-am intrebat cum ar fi daca atunci  l-as putea lua in brate, i-as putea strange mana...Neah,indiferenta e mai interesanta si sta mai bine pe mine!

La auzul acelei voci,acel gen de voce pe care il ador, acel timbru usor grav care aduce simturile moarte din mine,la lumina, am inchis ochii si am zâmbit in coltul gurii...mă simţeam bine,tăceam si mă simteam bine.         

Era noapte,erau stele,nu era luna, eram multi,dar nu destui,eram acolo,dar nu trebuia sa fiu. Stelele zambeau ironic o data cu mine la auzul acelor dume si poante pe care le stiam pe dinafară...ei radeau,eu nu mai voiam sa rad,nu mai avea rost...eu deja eram plictisita. 

Firişoarele din fânia odata lipita incercau sa lege cuvinte,sa nască subiecte de legătura,si da,au fost cateva...am vorbit, de ce sa stai mut? de ce sa fii suparat,sa renegi,sa regreti ceva ce candva te-a facut fericit? Viata merge, continua sa funcţioneze, in plus cu cat omul este legat de mai putine alte globuri se simte mai bine, nu e stramtorat,nu e legat,e liber si poate zbura,poate fi aproape sigur ca fâniile acelea sunt cu adevarat importante si TRAINICE!

A fost,bine ca s-a terminat. Nu cred ca ar fi fost in regula sa continue, nu am simtit asta. Daca ar fi fost scris de mana destinului ca globurile sa se relege,ele se legau,insa cand s-au intalnit ele si-au dat motive sa ramana sparte unul pentru altul. Sa se reintregeasca doar atunci cand vor fi suflate cu praful adevaratei magii care dicteaza intalnirea a doua suflete pereche, nu orbite de ceata inselatoare care arunca sperantele in mormant.

Eu voi fi,tu ai fost!

Plecati, mascatilor!

Obisnuiesc sa adapostesc in inimoiara mea o mare de oameni. Unii aleg sa ma paraseasca cand mi-e lumea mai draga, altii sa ramana si sa-mi mangaie sufletul,unii imi dau lectii, altora le-am dat eu lectii,pe altii i-am izgonit din tara fiintei mele pentru ca m-au secatuit de resurse: putere si speranta. Unii mai sireti din fire m-au atras in cursa lor nebuna, m-au ademenit cu veninul unor vorbe dulci si frumoase; aproape m-au obligat sa-l beau si fara sa realizez cum si cand m-am inecat si m-am trezit ca aceasta licoare a mortii m-a incendiat pe interior si oamenii,oamenii au plecat. Au plecat fara sa le pese ca m-au lasat incompleta,dar m-am obisnuit ca oamenii sa plece usor din viata mea si cateodata ma gandesc ca e bine sa mai reciclez, nu are rost ca inima mea sa acumeleze deseuri...odata si-odata vor incepe sa se altereze si-mi vor murdari viata.
 Au fost oameni a caror prezenta azi o regret, dar nu stiu daca regret ca au intrat in viata mea sau daca regret ca azi nu mai sunt in viata mea. Poate i-am speriat cu desfasurarile mele furtunoase, cu acreala ce-mi indulceste zambetul, cu salbaticia ce-mi linisteste cumintenia, cu precautia ce-mi construieste seriozitatea. Au fost si nu vor mai fi, din cauza lor ma trezesc uneori intr-un dor care doare, ma simt invaluita de amintiri care ma ustura. Simt pe pielea mea amintirile ca niste lame ce-mi taie incet si adanc fericirea, apoi cu sangele care se scurge lin si cleios pe marginea taioasa imi scriu povestea, povestea unor amintiri care odata m-au facut sa rad.
Nu stiu ce au schimbat, ce-au luat sau ce-au adus acesti indivizi pe orbita sumbra a curcubeielor adolescentei mele, dar simt ca nu e nevoie sa-i mangai ca sa-i simt, nu e nevoie sa vorbesc direct cu ei ca sa-i aud, nu e nevoie sa-i vad ca sa le zambesc, nu e nevoie sa-i imbratisez ca sa fie langa mine. Mi-au imprimat in memorie bucati din obiceiurile lor, astfel se face ca intr-o zi, intre doua batai de inima, intre inspiratie si expiratie prin fata mea, ca intr-o gara, trec fugitiv fiinte simple care poseda gesturi ale fiintelor speciale, obiecte si locuri care asemenea unor sageti se izbesc violent in ochii mei sa se asigure ca nu am uitat ca nu demult CINEVA le facea speciale, melodii lungi care-mi impartasesc starea, voci care ma strabat din celula in celula accelerandu-mi pulsul,repiratia,viata. Am incercat sa scuip amintirile, sa sugrum imaginile care danseaza in mintea mea, sa inec tot ce-a fost...dar oamenii nu mor in noi,doar pleaca din noi, ne vor lasa drept mostenire o fantoma ce va trezi din cand in cand cate-o amintire.
E enervant sa inchizi ochii si sa-ti imaginezi ca in mana ta locuiesc suflete, care fie ca vrei sau nu fac parte din viata ta. E atat de ciudata senzatia ca ai putea cunoaste oamenii pe care ii crezi trup si suflet langa tine, cand de fapt singurii ochi cu care faci cunostinta sunt cei ai unor masti cu o credibilitate al naibii de originala. O masca ne zambeste-omul de sub ea ne injura; o masca ne priveste bland-omul de sub ea ne arunca gloante din privire; o masca ne saruta pasional-omul de sub masca are alt nume pe buze sau in mintea-i sadica naste idei distrugatoare; o masca se uita cu admiratie la tine-omul de sub masca te omoara,ingroapa si dezgroapa de zeci de ori.
Plecati, oameni cu masti! Plecati! Inima mea vrea adevar adevarat, oameni cu chip curat, mai bine ingeri cu chipuri de demoni decat demoni cu chipuri de ingeri. Usa ei va fi mereu deschisa: ai intrat ar fi de preferat sa ramai acolo si sa te comporti ca o albina, ai iesit, ai iesit in viata mea ai fost doar un bondar.