Sunt aici...

Nu am mai scris de ceva timp...a trecut mult de cand mi-am abandonat imaginatia si exteriorizarea sentimentelor prin cuvinte...dar niciodata nu e prea tarziu pentru nimic. Nu e tarziu sa-ti recunosti o greseala si sa-ti ceri iertare,nu e tarziu sa-ti spui ca ai fost atat de PROST incat ai putut jongla cu propria ta fericire, renuntand la Raiul care te inconjura pentru Iadul care se nastea usor-usor in mintea ta si sa o iei de la inceput trasandu-ti o traectorie mai putin anevoioasa. Insa in ciuda credintei noastre puternice prin care totul e posibil, prin care totul poate capata iertare si o regenerare in circuitul fin si inert al vietii prapastioase, cand ajungem la CAZINOUL IMPOSIBILITATILOR UMANE, se va atinge apogeul neputintei...o data ce papiota cu firul vietii a rulat,s-a rupt, s-a inodat si s-a invartit importriva dorintelor noastre...tesand tablouri de amintiri, cartile sunt aruncate pe masa si esti condamnat ca nu ai zambit la timp, ca nu ai plans cu lacrimi amare cand durerea era dulce si ca ti-ai renegat conditia cand te-ai simtit

slab. Cand se va intampla asa inseamna ca am trecut de NICIODATA si suntem in intersectia care duce spre INFINIT.

Nu vreau sa ma condamn mai tarziu ca am ezitat sau ca am uitat ce au insemnat cuvintele pentru mine...nu vreau sa am regrete,deci acum cat inca mai am timp sa-mi mai strang cu dintii viata, voi face ce imi place: voi scrie.

Nu ezitati, sa va prindeti in hora simtirilor voastre, recunoasteti-va dintr-o lume de oglinzi care va deformeaza imaginea si alegeti sa fiti voi: drepti prin gandire si atitudine, strambi prin sentimente, nonconformisti prin priviri, inovatori prin dorinte originale si...si VOI!