IuBiRi

Ne place sa spunem ca iubim si suntem iubiti, adoram acest sentiment, aceasta stare care invaluie intreaga fiinta si transforma corpul uman opac intr-o forma de existenta aerodinamica cu trasaturi din domeniul fantasticului, cu decoratiuni si stari de feerie. Dar stim noi oamenii ce este acest sentiment cu adevarat si cu ce se mananca?
Iubim, asa se crede ca iubim...ne iubim parintii pentru ca fac totul pentru noi (aceasta este o iubire cu care ne nastem, inca de cand eram simplii embrioni, feti in dezvoltare, in inima noastra nou formata s-a nutrit sentimentul de iubire, pentru cei din iubirea si unirea carora ne-am fructificat noi, ca fiinte-oameni-flori cu  respiratie pulmonara). O putem numi iubire materialista, fluctuanta,dar o data cu trecerea timpului realizam ca este cea mai importanta si cea mai sincera.
Il iubim pe Dumnezeu pentru ca datorita Lui respiram la fiecare rasarit,datorita Lui strangem amintiri pentru comoara vietii, monezi cu valoare spirituala pe care le numaram la fiecare apus. Cateodata realizam ca unele monezi sunt falsificate, sunt primite de la niste oameni ieftini. camatari de fericire, care ofera momente scurte si minunate si iau din noi tot ce avem mai bun: pofta de viata. In acele momente Dumnezeu este singurul impartial care ne intinde o mana fara sa ceara nimic in schimb, fara sa ne judece pentru ce am facut, fara sa incerce sa omoare sperantele care deja sunt moarte...o mana cu care va sterge lacrimile sangerande ale inimii suferinde. Din aceste motive marete Dumnezeu primeste de la oamenii care au inteles cu adevarat sensul ei, iubirea si El ne sprijina in valtoarea violenta a vietii, dandu-ne ca si colac de salvare,iubirea.
Ne iubim fratii si prietenii adevarati pentru ca ei sunt martorii a ceea ce facem noi, ei ne impartasesc sau nu ideile, ne sprijina sau nu nebuniile, ne ajuta sau nu la realizarea idelaurilor. Ii iubim pentru ca la o simpla chemare ei sunt acolo, pregatiti asemenea unor oratori imperiali cu cele mai frumoase cuvinte si sfaturi. Ii iubim pentru ca rad cu noi, ii iubim pentru ca ne ajuta sa ne strangem fricile intre dinti si sa mergem mai departe. Ii iubim pentru ca am putea pierde alaturi de ei ore multe, nopti lungi...ii iubim pentru ca merita. Iubirea aceasta este cea mai pretentioasa, pentru ca intr-un cerc de prieteni toti cer, toti vor, toti au nevoi si se asteapta la ce e mai bun chiar daca nu merita.
Iubirea de sine trebuie sa fie indispensabila pentru suflete. Sufletele noastre au nevoie de o iubire sincera care sa incalzeasca corpul in noptile reci, in care celelalte iubiri dorm. Daca nu posedam aceasta iubire nu avem dreptul sa ne asteptam ca celelalte iubiri sa fie sincere. Ne iubim pe noi pentru ca suntem frumosi, pentru ca doar noi stim cate nopti nu am dormit pentru a realiza un proiect, doar noi ne cunoastem eforturile si limitele, doar noi stim de cate ori am strans cu dintii coltul pernei pentru ca ne durea, pentru ca ne era dor, pentru ca regretam, de cate ori am schimbat o zi cu soare intr-o zi cu ploaie torentiala, de cate ori pe cerul ochilor nostri se vedea apusul sangeriu al fericirii, iar dupa siroaiele de ploi ce inundau mainile acelea care se rugau cu smerenie, nu apareau curcubee colorate ci curcubee funerare ce se lasau mangaiate de pana adormita a ochiului. Iubim sa ne uram cu iubire!
Sa mai existe iubiri oare?
Da!
Va urma...